Corlățean: Dacă textul de negociere pe buget e inacceptabil, trebuie să spunem, inclusiv prin veto

Corlățean: Dacă textul de negociere pe buget e inacceptabil, trebuie să spunem, inclusiv prin veto
Publicat: 17/11/2012, 19:03
Actualizat: 26/03/2019, 09:29

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, afirmă că așteptările societății românești față de înaltul oficial care va reprezenta România la Consiliul European sunt de a promova „fără echivoc și cât se poate de ferm” interesele României, „iar acesta înseamnă inclusiv utilizarea dreptului de veto”.

MAE a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat, o serie de precizări referitoare la declarațiile publice pe tema utilizării dreptului de veto în contextul negocierilor din Consiliul European pe tema exercițiului financiar 2014-2020.

Ministerul menționează că, potrivit Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (art. 312), cadrul financiar multianual al Uniunii este stabilit printr-un regulament adoptat de Consiliul UE în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea membrilor care îl compun. Principiile ce vor fi reglementate prin acest act juridic al Consiliului UE trebuie însă agreate, într-o prima faza, la nivelul instituției UE care stabilește liniile de orientare generale ale politicilor UE, respectiv Consiliul European (conform articolului 15 TUE). Modalitatea de adoptare a actelor Consiliului European este consensul. Această modalitate de adoptare presupune obținerea unui acord politic din partea tuturor membrilor Consiliului European asupra principalelor aspecte ale cadrului financiar multianual, fiecare stat membru dispunând practic de un drept de veto în privința adoptării cadrului financiar multianual.

MAE precizează că, în cazul în care interesele politice și economice majore ale unui Stat Membru nu se regăsesc în forma finală a pachetului de negociere, iar propunerile existente nu sunt acceptabile, exprimarea dezacordului este o opțiune care poate fi luată în calcul de oricare dintre Statele Membre ale Uniunii, ceea ce ar presupune practic neajungerea la consens și implicit amânarea luării unei decizii pe subiectul respectiv pentru o altă reuniune a Consiliului European.

„În istoria Consiliilor Europene au fost astfel de situații. Chiar negocierile cu privire la cadrele financiare multianuale anterioare au cunoscut astfel de momente. Astfel, acordul asupra actualului cadru financiar multianual (2007-2013) a fost obținut la Consiliul European din decembrie 2005, în condițiile în care primele negocieri la nivelul Consiliului European din iunie 2005 au eșuat, pe fondul blocajului generat de opoziția clară a unor state membre, nefiind posibilă obținerea consensului Statelor Membre asupra pachetului de compromis propus la momentul respectiv de Președinția rotativă. Deci opțiunea există și a fost folosită de statele membre, la nivelul Consiliului European, când au considerat că interesele lor majore nu sunt reflectate de pachetul de negociere”, a spus ministrul Titus Corlățean, potrivit comunicatului.

Acesta a arătat că obiectivele României în aceste negocieri sunt cunoscute și clare, iar interesele sale privind politica de coeziune și politica agricolă comună „trebuie ferm și vocal protejate și susținute” în cadrul negocierilor.

„Dacă textul de negociere este unul inacceptabil, așa cum este cazul cu propunerea existentă la acest moment, trebuie să spunem acest lucru partenerilor noștri, inclusiv sub aspectul opțiunii pe care o avem, respectiv de a ne opune. Interesele României au fost cel mai bine reflectate până acum de propunerile Comisiei și ale Parlamentului European”, a menționat Corlățean.

Ministrul de Externe a mai spus că poziția României nu este una izolată. „Sunt și alte state membre care ne împărtășesc punctul de vedere, atât în ceea ce privește politica de coeziune, cât și politica agricolă comună. Acest lucru a fost reflectat și de ultima reuniune de la Bruxelles a Grupului Prietenii Coeziunii”, a afirmat el.

„Este evident că așteptările societății românești față de înaltul oficial care va reprezenta România la Consiliul European sunt de a promova fără echivoc și cât se poate de ferm interesele României, iar acesta înseamnă inclusiv utilizarea dreptului de veto”, a subliniat Titus Corlățean, conform comunicatului.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că, în întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu, i-a prezentat acestuia discuțiile avute până în prezent de Guvern privind bugetul comunitar 2014-2020, insistând asupra faptului că nu poate fi acceptată propunerea recent prezentată de președintele Consiliului, Herman Van Rompuy, care implică scăderi de fonduri atât pentru politica agricolă comună, cât și pentru politica de coeziune și introducerea unor criterii noi, defavorabile României, de stabilire a alocațiilor. Ponta a subliniat că acestea reprezintă „obiective fundamentale pentru România” și că Guvernul consideră necesară inclusiv folosirea dreptului de veto al României dacă rezultatul negocierilor va fi conform cu propunerea lui Van Rompuy.

„Ținând cont de aceste două obiective fundamentale, din punctul de vedere al României, al Guvernului României, propunerea recent prezentată de către președintele Van Rompuy, care presupune scăderi atât la politica agricolă comună, cât și la politica de coeziune și introducerea unor criterii noi, evident defavorabile României, este o propunere inacceptabilă și am prezentat președintelui României poziția guvernului, de a manifesta în cadrul Consiliului și în toate negocierile, această opoziție fermă și nenegociabilă a României, invocând inclusiv folosirea dreptului de veto al României în cazul în care propunerea prezentată de către președintele Van Rompuy ar constitui finalul negocierilor”, a declarat premierul Ponta.

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, ironic, că, de la anunțul privind posibilitatea utilizării dreptului de veto de către România la Consiliul European, toți liderii statelor contributoare „s-au băgat sub birouri”, menționând că „nu poți să mergi în halul acesta la Bruxelles”.

„De la anunțul de ieri, toate statele contributoare, șefii lor de stat s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto. Cred că sesizați ironia. Nu poți să mergi în halul acesta la Bruxelles. Și eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluții. V-aș aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile și două nopți în care, până la urmă, România a obținut un buget pe care nu reușește să îl cheltuiască. Deci, nu te poți duce la donatori și să spui: «doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îți trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin». E ridicol! Deci veto-ul se utilizează și eu sunt un adept al utilizării lui în situația în care se încalcă Tratatul”, a spus Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!